...sfârşit...

Paranoia printre aştri sclipitori,
Un zbor fără aripi
În muzicalitatea formelor nedefinite.
Se zvârcoleşte-abisul
În reflexe dure, calcaroase,
Sângerează vidul
În spuma pupilelor arse.
Şi prin jocul de umbre
Zări doi ochi de fum.
Foc, acalmie şi scrum.
S-a sfârşit…

Despărţire

Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Plăpând se scutura seninul de amar şi vin,
Însetat sorbea pământul înnegrit de chin.
Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Glasul tău înşelător era un paradis de umbre,
Ce-mi îneca gândul în linişti confuze şi sumbre.
Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Plumbuită era calea cu alai de-aramă şi cu flori,
A sufletului sterp plutind în al solitudinii haos gol.

Absurd

Pagini rupte şi îngălbenite zac pe podea
plutind în inerţie,
Mirosul putred de mucegai şi cafea
răsună între cei patru pereţi.
Claustrofobie.

Petale de narcise gălbui zac în nefiinţă
uitate pe pervaz,
Dictează ceasul muribund cu glas anost
printre rămăşiţe de scrum.
Agonie.

Singurătatea galbenă zace prin unghere întunecoase
palpitând în ecou regulat,
O umbră-ncolăcită în vagi luciri placide,
stă învăluită-n fum.
Eşec.