...sfârşit...

Paranoia printre aştri sclipitori,
Un zbor fără aripi
În muzicalitatea formelor nedefinite.
Se zvârcoleşte-abisul
În reflexe dure, calcaroase,
Sângerează vidul
În spuma pupilelor arse.
Şi prin jocul de umbre
Zări doi ochi de fum.
Foc, acalmie şi scrum.
S-a sfârşit…

Despărţire

Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Plăpând se scutura seninul de amar şi vin,
Însetat sorbea pământul înnegrit de chin.
Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Glasul tău înşelător era un paradis de umbre,
Ce-mi îneca gândul în linişti confuze şi sumbre.
Când miresele de gheaţă păşeau spre-altarul veşnic,
Plumbuită era calea cu alai de-aramă şi cu flori,
A sufletului sterp plutind în al solitudinii haos gol.

Absurd

Pagini rupte şi îngălbenite zac pe podea
plutind în inerţie,
Mirosul putred de mucegai şi cafea
răsună între cei patru pereţi.
Claustrofobie.

Petale de narcise gălbui zac în nefiinţă
uitate pe pervaz,
Dictează ceasul muribund cu glas anost
printre rămăşiţe de scrum.
Agonie.

Singurătatea galbenă zace prin unghere întunecoase
palpitând în ecou regulat,
O umbră-ncolăcită în vagi luciri placide,
stă învăluită-n fum.
Eşec.

Sub verde...

Sub verde, răsună pustiul
A mii de cuvinte nespuse,
Magie răsfirată în fire de nisip.
Sub verde, sărutul prelung
S-a rătăcit în gânduri,
Palidă reverie decolorată de vis.
Sub verde, valurile mării respirau greoi,
Suprimând ultima suflare
Aripilor de porumbel prăvălite-n praf.
Sub verde...

Dependenţă

Parfumu-i dulce violent,
Se-mpletea cu foşnetul subtil al paşilor,
Exotismul pielii pulsa prospeţime
Şi o plăcere sălbatică îi tulbura mintea.
Pe fundal, un vals cu arome violete…

Ca însemnat cu fierul încins,
Se clătină.
Dorinţa odioasă de a o atinge,
Patima năprasnică ce îl sfâşia,
Clocoteau frenetic.
Chipu-i inexpresiv,
Doi ochi glaciali în tenebrele tăcerii,
Sorbeau însetat ingenuitatea-i.
Pe fundal, un vals cu arome violete...

Coloanele reci îi ardeau pielea,
Ca jilave târâtoare i se pliau pe trup,
Veninul i se împlânta în creier şi îi perfora conştiinţa,
Haosul asurzitor îl copleşi.
Linişte şi imobilitate.
Aerul palpita arome violete…

Picături de ploaie

Piruete suave pe pavajul gri,
Exaltă eternul în clipiri dezolate,
Un fior sumbru răsună în neant,
Ca refrenul unui cântec cu notele pierdute.

Ritmul sacadat, monoton şi egoist
Conturează simetria cu accente austere,
Prozaicul pulsează în idei abstracte,
Pustiu este drumul, pustiu este cerul.

Realul inefabil cu un calm neobosit,
Priveşte paradoxul cu chip neclintit,
Cernindu-se arid emoţie vibrantă,
Cu străluciri difuze ca lacrimi de copil.

Se şterg cele rele, se şterg cele bune,
Pluteşte armonia cu ton entuziast,
Murmurul purificator adapă pitorescul,
Generând iluzii cu glasuri de cristal.

ROSU

Plângeau florile de mac
Sângerând suav,
Pe un cer de răni deschise,
Colorând în fantezie
Ochii lor cei injectaţi,
Sentimente stridente cu trăsături crispate,
Zâmbete melodioase cu azur de soare-n păr,
Scrisoare de adio.

Stângăcia emoţiilor puerile
Oftau în mlădierea unui fior neînţeles.
Cu tremurătoare fierbinţeală,
Striveam petalele de mac,
Aroma ameţitoare mi se impregna
În piele, pe mâini, pe faţă,
Lăsându-mi cicatrici arzătoare
Până în adâncuri…

Tu nu ai venit.

Le dormeur du val

C'est un trou de verdure où chante une rivière,
Accrochant follement aux herbes des haillons
D'argent ; où le soleil, de la montagne fière,
Luit : c'est un petit val qui mousse de rayons.

Un soldat jeune, bouche ouverte, tête nue,
Et la nuque baignant dans le frais cresson bleu,
Dort ; il est étendu dans l'herbe, sous la nue,
Pâle dans son lit vert où la lumière pleut.

Les pieds dans les glaïeuls, il dort. Souriant comme
Sourirait un enfant malade, il fait un somme .
Nature, berce-le chaudement: il a froid.

Les parfums ne font pas frissonner sa narine ;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine,
Tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit.

(Arthur Rimbaud 1870)


C'est mon sonnet préféré...

Amour

Amour.
Je dis: amour.

Je dis: amour étouffant
Quand il me trouble avec ses si et ses non,
Parce que c’est de l’amour chaud
Quand l’attraction est pouvoir et pas vouloir.

Sans amour,
la vie est comme la chanteuse muette.

Je dis : amour amère
Car l’amour est la maladie irrémédiable et incontrôlable
Que tout le monde veut avoir,
Dont les effets sont l’amertume et le désespoir.

Sans amour,
la vie est comme le bateau sans capitaine dans la tempête.

Je dis : amour bordeaux
Quand je vois les feuilles rouillées de l’automne
En pensant silencieusement à ta caresse sur ma joue.

Sans amour,
la vie est comme le poète sans muse.

Car l'amour c'est écrire des poèmes avec le cœur...

Pour moi, l’amour c’est de respirer avec quatre poumons
Et comme je respire,
Quand la joie du son regard brille dans le miroir du mien...

C’est de l’amour méprisant l'amour qui tourmente l’âme.



(dupa modelul Eugène Guillevic. Heures d'amitié - Terre à bonheur)

Il pleure dans mon coeur...

Il pleure dans mon coeur
Comme il pleut sur la ville;
Quelle est cette langueur
Qui pénètre mon coeur?

O bruit doux de la pluie
Par terre et sur les toits!
Pour un coeur qui s'ennuie
O le chant de la pluie!

Il pleure sans raison
Dans ce coeur qui s'écoeure.
Quoi! nulle trahison?...
Ce deuil est sans raison...

C'est bien la pire peine
De ne savoir pourquoi
Sans amour et sans haine
Mon coeur a tant de peine.


Paul Verlaine. Romances sans paroles.

Este un strigat melancolic in neantul absolut. Este trista, pentru ca este simbolista, dar se potriveste foarte bine...

Sonete tomnatice

Adio…

Toamna plouă cu frunze ruginite,
Le privesc căzând…
A-ngălbenit salcâmul biciuit de vânt
Şi-şi plimbă pletele îmbătrânit
În agonie…
Drumul e îngropat în lacrimi,
Tace…
Pustiul murmură misterios un cânt
Purtat de gând…
Pajişti cu buzele arse, tremurânde
Fac reverenţe la soare-nfiorate…
….s-au dus toate…

Din umbră se destramă
Ca uitată de ea însăşi,
Natura, cu ochii plânşi,
Obosiţi de vreme…
Scrijeleşte în văzduh
Stoluri negre de cerneală,
Un mesaj de rămas-bun…

Singurătate…

E întuneric…
Soarele s-a ascuns de gheara dură a umanităţii…
Florile refuză să ne privească,
S-au ferecat în sanctuarele lor,
Magia s-a pierdut…
Copacii au îngenuncheat înfrânţi,
Zac toţi doborâţi…
Picăturile au încetat să mai cadă,
Au plecat departe în grabă…
Nu e frig şi nu e nici cald…
Nu e umezeală sau adiere,
Zâmbet sau lacrimă,
Zbor sau şoaptă,
Nu e viaţă…

Răsuflarea naturii s-a oprit
Şi nu am rămas decât noi,
Singuri şi înfricoşaţi… într-o lume aşa de mare…