Iar...

Daca iar am ajuns sa scriu un articol in cadrul acestei categorii inseamna ca sunt din nou trista... iar, din nou si iar, din nou... parca a uitat cineva pe repeat o melodie proasta... ma simt "lame" si totul e "pathetic"... da, iar...

La vita e bella, regarde la vie en rose, be happy... toata lumea mi-o spune... in diferite forme si limbi (de parca romana nu ar fi de-ajuns!), dar cum poti trai linistit cand ceilalti fac tot posibilul sa te raneasca?

Da, poate ca sunt o norocoasa... da, poate ca altii sunt mai nefericiti ca mine, dar cum sa merg mai departe daca dupa ce cad nici nu apuc sa ma ridic ca primesc o alta lovitura? Nu apuc sa zambesc ca ceva iar sa rupe, nici nu apuc sa respir ca cineva iar calca peste mine. Da, sunt o egoista care cere "ne-egoism" din partea celorlalti. Uitati-va, dovada clara. Nu ma gandesc decat la mine! Da, e numai vina mea. Iar.

Ah... cine a spus-o? Ah, nimeni... doar toata lumea... nu ai auzit? Eh.. nu-i nimic, nu te ingrijora ca o sa mai repete.

Da, nu vreau sa scriu articolul asta si totusi o fac. Da, vreau sa schimb ceva si totusi nu pot, nu ma simt in stare, sunt prea mica si prea slaba. Da, stiu ca va plictisesc. Da, stiu ca nu va pasa. Da, stiu ca sunteti ignoranti, doar ma ignorati pe mine in fiecare zi.

Nu caut intelegere. Nu astept raspuns. De altfel poate ca ar fi bine nici sa nu cititi acest articol. Vreau doar sa... il arunc asa in neant... pe strada virtuala bloggeristica... poate ca aici ii si este locul.. in neant, laolalta cu nimicul care pare sa capete din ce in ce mai mult interes printre oameni.

Ei bine, eu de data asta nu mai pot zice ca " nu am nimic"! De data asta am ceva... un articol personalizat care nu arata cu degetul, dar face aluzii si da sugestii... "tres faible, je sais"....

Iar am nervi si iar vreau sa ma izolez. Iar nu vreau sa port conflicte si iar o sa ajung pe frontul principal de bataie. Iar o sa ma simt victima si probabil ca iar nu o sa fiu. Da, iar. Stiu ca iar nu va intereseaza. E doar un "iar" nesfarsit... Ca si istoria... se repeta la nesfarsit, doar pentru ca oamenii iar nu vor sa asculte si iar nu ii intereseaza...

Ah... f**k them all... right? Parca e la moda asta... iar....

I will always remember you

Fumul de tigara se furiseaza in rotocoale ca spirite trezite din adancuri; e dens, trist si singur. Umbrele de pe tavan inca se mai cutremura la rasul ei sfaramat in mii de ecouri.

In ziua aceea de toamna parca aducea soarele in inima mea. Parul castaniu se amesteca cu frunzele ruginite, de parca ar fi fost unul si acelasi. Ii sorbeam cu nesat fericirea de pe buzele suave ca o floare de maces desfacandu-si exotic vesmantul verzui.

I'll remember you...

Cele trei narcise uscate mai sunt si acum in glastra... Nu le-am mai schimbat apa de o saptamana... Mirosul de putred se pierde in fumul de tigara... Ah cand mi-aduc aminte... I le-am daruit in dimineata umeda cand i-am facut portretul pentru prima oara; ea... statea visatoare in leagan... eu... traiam pentru a o admira. Adoram sa inspir parfumul de mosc si levantica al carliontilor sai infoiati in aerul cald provocat de leaganul in miscare... vei ramane vesnic in leaganul gandurilor mele...

I'll remember you...

Acesti patru pereti ma strang si imi redau sentimente claustrofobice. Aerul e plin de fum de tigara... Liricitatea fosnetului rochiei tale de catifea, suspinul tau febril, sorbitura-ti delicata a cafelei, privirea ta muta... nu mai sunt ale tale... ci inca rasuna in ritm sacadat aici, suprapunandu-se cu ticaitul ceasului de pe noptiera.

I'll remember you...

Farmecul rebel, expresia enigmatica si gesturile confuze nu ma faceau decat sa poftesc la moliciunea pielii tale, sa indraznesc sa ma las ispitit in fragezimea ei. Era o dorinta obsedanta, o placere nebuna sa ma las fascinat de chipul candid de ingenua si dominat de privirea misterioasa si ademenitoare de felina neprihanita. Era ca si cand as fi baut o licoare puternica si brusc deveneam un alt om, mistuit de pasiunea covarsitoare ce ma cuprindea. Muzicalitatea diafana a frumusetii tale parea ireala, dar era totodata irezistibila. Lumina difuza a lumanarilor parfumate amplifica efectul de neverosimilitate si astfel ma lasam pierdut in miscarile armonioase ale formelor nedefinite.

I'll remember you...

Eul meu ipohondric se va stinge in camera asta slab luminata de murmurul inca viu al amintirilor cu tine...

I will always remember you.

Scrisoare anonima

Nu pot sa iti spun in fata. De fapt as prefera sa nu iti spun deloc. Ma doare pe mine si... stiu ca te-ar distruge pe tine. Oamenii folosesc cuvinte grele adesea si nu realizeaza nici pe jumatate efectul lor devastator. Mi s-a intamplat sa fiu unul dintre ei. Refuz sa mai fac parte din acea categorie. Am avut unul din acele momente cand ti se intuneca mintea cu sangele rosu al furiei si... nu iti dai seama ce s-a intamplat decat dupa... cand e prea tarziu...

Vreau sa cred ca niciodata nu e prea tarziu. Dar lucrurile iau intorsaturi ciudate si parca o forta invizibila intoarce viata impotriva ta ca sa iti demonstreze contrariul.

Alegerea nu iti apartine mereu asa cum se spune. Sunt lucruri care nu le poti alege sa fie "facute". Nu poti alege sa te indragostesti, cand, cum si de cine. Exista intr-adevar o "marja de eroare" si anume autosugestia, dar tind sa cred ca nu are o influenta prea mare.

Revenind... la tine. Descopar cu tristete ca lumea nu se rezuma la persoana ta. Necunoscutul imi pare acum misterios, incitant, interesant. Am invatat sa trec granitele si sa privesc dincolo de tine. Ne-am departat. Nu te mai simt aproape de sufletul meu. Nu mai simt nevoia sa fii tot timpul langa mine. E ca si cand as fi trait sub pamant cu o rezerva limitata de oxigen, tu, iar acum am iesit la suprafata si pot inspira din infinitul neantului. Ma pot lipsi de prezenta ta ca si cand nu am fost niciodata cea dinainte, doar cea de acum. Am devenit imuna la tine cum devii imun la alcool dupa ce ai baut cantitati uriase.

Te-am vrut mereu aproape, dar tu ai ezitat... oare asta sa fi reprezentat intriga declinului nostru? Nu te pot invinovati. Poate ca eu sunt singura vinovata... pentru ca nu m-am straduit indeajuns, pentru ca te-am lasat sa te instrainezi. Insa inca nu imi pot lua adio. De fapt... asta nici nu este o scrisoare de adio. Este doar un avertisment ca totul s-a schimbat, iar o umbra de regret va exista mereu intre noi adanc infipta ca o cicatrice in urma insemnarii cu fierul aprins.

Am fost unul... acum suntem doi...