Scrisoare anonima

Nu pot sa iti spun in fata. De fapt as prefera sa nu iti spun deloc. Ma doare pe mine si... stiu ca te-ar distruge pe tine. Oamenii folosesc cuvinte grele adesea si nu realizeaza nici pe jumatate efectul lor devastator. Mi s-a intamplat sa fiu unul dintre ei. Refuz sa mai fac parte din acea categorie. Am avut unul din acele momente cand ti se intuneca mintea cu sangele rosu al furiei si... nu iti dai seama ce s-a intamplat decat dupa... cand e prea tarziu...

Vreau sa cred ca niciodata nu e prea tarziu. Dar lucrurile iau intorsaturi ciudate si parca o forta invizibila intoarce viata impotriva ta ca sa iti demonstreze contrariul.

Alegerea nu iti apartine mereu asa cum se spune. Sunt lucruri care nu le poti alege sa fie "facute". Nu poti alege sa te indragostesti, cand, cum si de cine. Exista intr-adevar o "marja de eroare" si anume autosugestia, dar tind sa cred ca nu are o influenta prea mare.

Revenind... la tine. Descopar cu tristete ca lumea nu se rezuma la persoana ta. Necunoscutul imi pare acum misterios, incitant, interesant. Am invatat sa trec granitele si sa privesc dincolo de tine. Ne-am departat. Nu te mai simt aproape de sufletul meu. Nu mai simt nevoia sa fii tot timpul langa mine. E ca si cand as fi trait sub pamant cu o rezerva limitata de oxigen, tu, iar acum am iesit la suprafata si pot inspira din infinitul neantului. Ma pot lipsi de prezenta ta ca si cand nu am fost niciodata cea dinainte, doar cea de acum. Am devenit imuna la tine cum devii imun la alcool dupa ce ai baut cantitati uriase.

Te-am vrut mereu aproape, dar tu ai ezitat... oare asta sa fi reprezentat intriga declinului nostru? Nu te pot invinovati. Poate ca eu sunt singura vinovata... pentru ca nu m-am straduit indeajuns, pentru ca te-am lasat sa te instrainezi. Insa inca nu imi pot lua adio. De fapt... asta nici nu este o scrisoare de adio. Este doar un avertisment ca totul s-a schimbat, iar o umbra de regret va exista mereu intre noi adanc infipta ca o cicatrice in urma insemnarii cu fierul aprins.

Am fost unul... acum suntem doi...