sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Gand...

Cateodata, am impresia ca fac parte din categoria acelor oameni care isi traiesc viata previzibila de la un capat la celalalt, care precum furnicile neobosite nu se disting prin nimic de celelalte din suita; carora le e prea frica sa se aventureze in viata si, insistand sa urmeze cursul ei obisnuit precum luntrasul straduindu-se se mentina barca pe cursul raului, se lupta si se zbat impotriva curentilor schimbarii asa cum luntrasul se impotriveste curentilor de apa ce incearca sa il abata din drum; oameni care staruie incredintati ca lupta pentru scopul lor suprem in viata si care la sfarsitul ei constata ca nu au facut nimic altceva decat sa se lase controlati de sistem, intr-un ciclu continuu si monoton, absorbindu-le energia, tineretea si fericirea.

Dintre cei mai norocosi sunt aceia care reusesc sa intalneasca o persoana care sa le trezeasca spiritul de initiativa si indrazneala ce nu au scos-o niciodata la lumina, sa le dezvaluie acea stralucire unica, poate de nebunie, poate de inspiratie, ce le marcheaza vietile si ii transforma pentru totdeauna.
Eu... credeam ca am gasit acea persoana... insa am realizat ca totul depindea de mine. Viitorul este subiectiv si confera multiple variante. Eu mi-am ales propria varianta. Tu pe care o alegi?

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Amour

Amour.
Je dis: amour.

Je dis: amour étouffant
Quand il me trouble avec ses si et ses non,
Parce que c’est de l’amour chaud
Quand l’attraction est pouvoir et pas vouloir.

Sans amour,
la vie est comme la chanteuse muette.

Je dis : amour amère
Car l’amour est la maladie irrémédiable et incontrôlable
Que tout le monde veut avoir,
Dont les effets sont l’amertume et le désespoir.

Sans amour,
la vie est comme le bateau sans capitaine dans la tempête.

Je dis : amour bordeaux
Quand je vois les feuilles rouillées de l’automne
En pensant silencieusement à ta caresse sur ma joue.

Sans amour,
la vie est comme le poète sans muse.

Car l'amour c'est écrire des poèmes avec le cœur...

Pour moi, l’amour c’est de respirer avec quatre poumons
Et comme je respire,
Quand la joie du son regard brille dans le miroir du mien...

C’est de l’amour méprisant l'amour qui tourmente l’âme.



(dupa modelul Eugène Guillevic. Heures d'amitié - Terre à bonheur)

vineri, 7 noiembrie 2008

Zambet... sau zambete?

Zambetul reprezinta destinderea buzelor cu scopul de a exprima o emotie, un sentiment si este definitoriu pentru oricare dintre noi.
In lume exista mai multe tipuri de zambete. Este tipul zambetului inocent, sincer si care izvoraste dintr-o fericire pura si infantila, este zambetul de adevarata recunostinta care se iveste timid si are colturile buzelor putin curbate in sus, este zambetul de complezenta cu un aspect liniar al gurii si care poate fi adesea confundat cu cel de recunostinta, dar pe cat de usor este afisat pe atat de repede dispare, este zambetul cu abatere mai mult spre stanga sau dreapta avand o nota strengareasca si seducatoare, este zambetul emotionat caracterizat prin tremurul incet al buzei de jos, este zambetul masca reprezentand o incercare de a ascunde adevaratele sentimente din motive mai mult sau mai putin decente, este zambetul trist cu accente amarui si tulburi ale buzelor, este zambetul euforic recunoscut fara greutate prin largimea sa generoasa, este zambetul secretos cu nuante dulci si gingase ce emana misterul, zambetul ironic cu reflexe acide intiparit intr-o maniera exagerata, avand colturile buzelor intens curbate spre interior si in sfarsit zambetul confuz identificat dupa forma neregulata a buzelor si ipostaza stangace.
In incheiere tin sa evidentiez ca este un articol ce imi apartine integral si oglindeste intreaga mea viziune asupra unei parti infime, respectiv a unei particule elementare ce ajuta la constituirea noastra, a lumii ca un tot unitar.
Deci... voi cum zambiti?

marți, 4 noiembrie 2008

Il pleure dans mon coeur...

Il pleure dans mon coeur
Comme il pleut sur la ville;
Quelle est cette langueur
Qui pénètre mon coeur?

O bruit doux de la pluie
Par terre et sur les toits!
Pour un coeur qui s'ennuie
O le chant de la pluie!

Il pleure sans raison
Dans ce coeur qui s'écoeure.
Quoi! nulle trahison?...
Ce deuil est sans raison...

C'est bien la pire peine
De ne savoir pourquoi
Sans amour et sans haine
Mon coeur a tant de peine.


Paul Verlaine. Romances sans paroles.

Este un strigat melancolic in neantul absolut. Este trista, pentru ca este simbolista, dar se potriveste foarte bine...