Azi... ploua... inauntrul meu. Tamplele mi-au fost invaluite de o ceata groasa si capul imi este ud. Pleoapele clipesc usor si incet, impovarate de greutatea norilor ce mi'au acoperit cerurile si le-au mohorat. Ochii se ineaca in nepasare, privind goi in apele vantului. Suspine infrigurate in zambetul amar al picaturilor de ploaie imi tradeaza dorinta tremuranda...vreau sa vina vara... sa rasara soarele din nou, mangaindu-mi dulce obrazul inasprit de melancolie...
Nu va veni. Nu azi. Nu maine. Nu curand. Nu pana nu imi fac ordine in lacrimi si zambete...
Nu va veni. Nu azi. Nu maine. Nu curand. Nu pana nu imi fac ordine in lacrimi si zambete...
Acest "nu" raspicat dicteaza de ceva vreme actiunile mele, imi intuneca gandul si intensifica rautatea, crosetand ca un paianjen panza diabolica a cosmarului de zi cu zi. Repere ce le credeam stabile se prabusesc unul cate unul ca niste piese de domino si simt ca ma narui precum cioburile cazand ale unei oglinzi lovite cu furie. Nu e unul dintre momentele epatante cand ridici pumnul in vazduh si strigi de ce... Este un regres trezit din hibernare direct proportional cu ascensiunea pesimismului meu ce imi seamana indoiala in suflet ca pe o matraguna care isi fixeaza adanc radacinile, hranindu-se cu disperarea mea, sorbindu-mi cu nesat pana la ultima picatura... speranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu